
RegulamentCadru
Regulamentul poate fi descărcat în format PDF aici
1. Introducere
Romanian Retro Racing este campionatul dedicat în exclusivitate automobilelor atestate istoric ce se divide între cele 2 categorii consacrate Regularitate pe Circuit È™i Viteză pe Circuit după cum urmează.
text text
Viteză pe Circuit
text text
Piloți admiși
Pilotii care participa in Campionatul National de Circuit , trebuie sa fie posesori ai Licentelor de sportiv eliberate de catre Federatia Româna de Automobilism Sportiv, valabile pe anul in curs pentru circuit . Sunt admisi piloti rezidenti români sau nerezidenti, cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene care poseda licenta FRAS valabila pentru competitia respectiva.
​
Posesorilor unei licente nationale valabile emise de o autoritate sportiva (in sens FIA) a unui stat membru al Uniunii Europene, li se va elibera licenta FRAS dupa o procedura speciala de echivalare, sau in baza agrementelor bilaterale in vigoare intre FRAS si autoritatile respective.
​
Toti pilotii admisi, ca si echipele acestora, vor fi clasati la finalul unei competitii inscrise ca etapa in Campionatul National de Circuit in conditiile prezentului regulament. Punctele obtinute vor fi luate in calcul la finalul sezonului competitional dupa criteriile de clasificare stabilite de CNAI-FRAS. Campionii Nationali ai României vor fi desemnati din rândul detinatorilor de licenta FRAS.
​
Responsabilitatea pentru acceptul autoritatii sportive FIA din tara de rezidenta, legata de participarea la Campionatul National de Circuit din Romania Automobile Istorice, revine in totalitate concurentului (club, asociatie sportiva, persoana juridica, echipa sau reprezentant legal) si pilotului care il reprezinta.
​
Pilotii admisi in competitie se supun reglementarilor legale antidopaj emise de Agentia Nationala Anti–Doping si Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret.
​
Pentru participarea in Campionatul National de Circuit , pilotii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii : -sa fie legitimati la o structura sportiva afiliata la FRAS , in conditiile legii. -sa detina licenta valabila pentru anul in curs Pentru eliberarea licentei valabile pe anul in curs, sunt necesare urmatoarele documente :
1. copie dupa actul de nastere sau dupa cartea de identitate
2. cerere tip disponibila la secretariatele FRAS
3. viza medic medicina sportiva
4. legitimatie de sportiv vizata pe anul in curs
5. asigurare de preluare a riscului la accidente pe timpul competitiilor de circuit 6. o fotografie color pe suport electronic.
​
Licentele se vor acorda in baza cererii si a documentelor sus-mentionate si numai cu aprobarea CNAI-FRAS , pe baza atestatului de absolvire a unei scoli de pilotaj . Sunt admise atestatele de absolvire a scolilor de pilotaj cu profil de conducere pe circuit . In cazuri exceptionale, CNAI-FRAS poate impune solicitantului in vederea obtinerii licentei o examinare constand intr-o proba teoretica si practica sustinuta pe una din pistele utilizate in Campionatul National de Circuit .
​
Taxa pentru licenta de pilot de circuit este de 100Euro (valabila pe tot anul).
REGLEMENTARI SPECIFICE CAMPIONATULUI NATIONAL DE CIRCUIT - AUTOVEHICULE ISTORICE 2022
Competitiile de circuit se desfasoara dupa regulamentele competitiilor de circuit-viteza, la care pilotii pornesc in cursa la semnalul oficial de start, criteriul de departajare fiind timpul necesar parcurgerii unui numar de tururi prestabilit de organizatori. Pilotii se claseaza in ordinea relativa de trecere a liniei de sosire, in functie de numarul de tururi incheiate.
​
Automobilul utilizat trebuie sa fie conform cu regulamentul tehnic in orice moment al competitiei, sub sanctiunea excluderii dictate de CCS.
Pilotii vor purta pe parcursul competitiei echipament corespunzator activitatii de automobilism de performanta, conform prezentului regulament si/sau anexelor FIA: - casca omologata FIA - dispozitiv HANS, manusi, ghete, combinezon .
Pentru echipament de protectie necorespunzator, pentru neconformitatea tehnica a automobilului sau pentru incalcarea codului de conduita pe circuite, directorul sportiv poate refuza startul sau dupa caz, poate opri in timpul competitiei pilotul care se face vinovat de aceste abateri.
Oficialii cursei au dreptul sa opreasca din mansa unei competitii pilotul al carui automobil este considerat periculos, datorita defectiunilor tehnice (directie, sistem de frânare, roti, anvelope etc.) semnalizand cu fanionul negru cu disc portocaliu. Pilotul are dreptul de a reintra in mansa numai dupa remedierea defectiunii.
In cadrul unei manse cronometrate (de calificare) este permisa parasirea voluntara a pistei de concurs prin breteaua de acces spre zona de pit-lane pentru interventii rapide sau schimb de pneuri.
Pilotul care nu se conformeaza semnalizarii cu fanion negru si disc portocaliu insotit de numarul de concurs, va fi eliminat din mansa cu fanion negru. Face exceptie de la regula de mai sus pilotul care se gaseste in ultimul tur al unei manse.
Pilotilor le este strict interzis sa ruleze pe pista sau pe linia boxelor , in sens invers sensului stabilit in Regulamentul Particular al competitiei respective .
Nici un pilot nu poate intra de pe breteaua de acces , pe pista , fara aprobarea semnalizata adecvat cu semaforul sau fanionul verde, al comisarului de traseu care arbitreaza in postul respectiv.
​
Pilotul care a parasit pista si s-a oprit in alta zona decât pit-lane (zona din fata boxelor), este obligat sa reintre pe pista prin propriile sale mijloace prin acelasi loc pe unde a iesit, fara a scurta traseul.
Pilotul caruia din diverse motive i s-a oprit motorul pe pista, va reporni prin propriile sale mijloace, fara a-i jena pe ceilalti piloti, ajutorul din exterior fiind interzis.
Decizia de a rula cu pneuri de ploaie sau de uscat este numai a pilotului sau a staffului tehnic al acestuia.
Este interzisa iesirea din pista cu toate cele patru roti in zona liniei drepte a startului si pe interiorul si/sau exteriorul virajelor, daca aceasta se face fara oprire, cu intentia de a se obtine un avantaj sau de a scurta traseul. Iesirea de pe pista in alta parte a traseului decât in zonele enumerate mai sus, nu va fi penalizata. Prin pista se intelege si zona vibratoarelor
Arbitrii care supravegheaza zona liniei drepte a startului si cei aflati in viraje constata daca iesirea cu patru roti a automobilului in afara pistei in zonele mentionate a fost intentionata sau accidentala. Aceasta constatare va fi raportata Comisarilor Sportivi pentru cazul in care va fi cazul unei penalizari .
Startul
Se folosesc doua tipuri de starturi: -start de pe loc. -start in miscare in spatele safety-car Tipul startului va fi precizat in regulamentul particular al concursului.
Startul se va da cu semafor (sau in caz de defectare a acestuia, cu drapelul national) iar la mansele cronometrate cu fanion verde.
Procedura startului de pe loc este urmatoarea:
-
Cu 10min inaintea startului , se va deschide accesul in pista si se va pleca in turul de recunoastere pana la grila de start unde pilotii se aseaza in ordinea timpilor obtinuti la mansa de calificari (crono) sau la mansa anterioara de concurs , dupa caz . Dupa ocuparea locului pe grila motoarele vor fi oprite. -se vor afisa pe rand panouri cu 5min, 3min , 1min, 30 sec , reprezentand timpul ramas pana la start
-
La afisarea panoului cu timpul de 3min pana la start , staffurile echipelor vor parasi grila de start , ramanand numai doi mecanici - la afisarea panoului cu 1min , se vor porni motoarele si toti mecanicii vor trebui sa parasesaca zona startului
-
Dupa afisarea ultimului panou cu 30sec , la semnalul starterului, pilotii vor porni si efectua turul de incalzire , ruland grupat cu viteza moderata , in ordinea pozitiilor grilei , fara a se depasi , revenind dupa parcurgerea acesui tur la locurile prestabilite de pe grila asteptand cu motoarele pornite semnalul de start .
-
Când se constata ca toti pilotii si-au ocupat locurile prestabilite pe grila de start, comisarul din spatele grilei va prezenta un fanion verde iar pilotii vor fi la ordinele starterului. Acesta va initia secventa automata de aprindere a semaforului electric , respectiv , cele cinci lumini rosii se vor aprinde la interval de o secunda, una dupa alta .
-
În intervalul de 2 secunde dupa aprinderea completa a semaforului, starterul va da startul prin stingerea semaforului cu comanda manuala (in cazul startului dat cu drapelul, acesta va fi coborat rapid)
-
Daca unul din automobile nu poate porni pentru a lua startul , pilotul va ramane in habitaclu pana ce toate automobilele vor trece de linia de start , urmand ca ulterior comisarii impreuna cu tehnicienii sa scoata automobilul de pe pista , degajandu-l in zona boxelor .
-
Se considera start anticipat punerea in miscare spre inainte a automobilului inainte de semnalul de start. Startul anticipat se penalizeaza cu 3-10 secunde in functie de gravitate sau chiar cu trecerea pe la boxe (drive through).
-
Pe parcursul turului de formare este strict interzisa simularea starturilor, cu plecarea de pe loc .
​
Procedura startului in miscare :
Se poate utiliza si procedura startului in miscare in spatele safety-carului.
-
se urmeaza acelesi proceduri premergatoare startului ca si la startul de pe loc
-
in situatia acestui start in fata grilei de start se va afla insa safety-carul
-
la semnalul de stingere al semaforului, safety-carul cu girofarul aprins si/sau luminile de avarie , va porni in turul de formare , urmat de coloana de automobile
-
in a doua jumatate a turului de formare la comanda directorului cursei , safety-carul va stinge girofarul (sau avariile) iar coloana de automobile se va deplasa cu viteza moderata . Se ruleaza in aceasta formatie pana in apropierea ultimului viraj , inaintea liniei startului
-
pilotul aflat in prima pozitie a grilei are obligatia de a rula pana la iesirea din ultimul viraj inainte de linia de start , cu o viteza moderata , in asa fel incat sa permita safety-carului sa paraseasca pista pe breteaua care duce la boxe .
-
daca conducerea cursei considera ca ordinea de start este corecta va stinge luminile semafoarelor , considerand procedura de start lansat indeplinita .
-
nu este permisa nici o depasire inaintea stingerii semaforului - in cazul in care conducerea cursei considera ca nu au fost indeplinite corect procedurile de start lansat va decide intrarea celui de al doilea safety-car si efectuarea unui alt tur la finalul caruia sa se reia procedura de start lansat .
-
orice abatere a acestor proceduri de start , se sanctioneaza cu drive-through si daca va fi cazul cu stop/go de 5-10sec , pentru pilotul care a savarsit abaterea .
-
daca unii din piloti din diverse motive , nu pot pastra ritmul de deplasare al formatiei de start , ei se vor retrage in spatele coloanei fara sa impiedice pe ceilalti piloti si vor iesi la boxe la incheierea turului respectiv.
-
daca unul din automobile , din diverse motive se opreste in turul de formare , pilotul are obligatia de a-l scoate in afara pistei , intr-o pozitie care sa ofere siguranta pentru desfasurarea ulterioara a curse.
Sosirea, intreruperea mansei, clasamentele unei competitii/etape
Toate sosirile sunt lansate. Dupa incheierea numarului de tururi prestabilit si/sau a timpului stabilit de regulamentul specific al competitiei, sosirea este semnalizata cu steagul sah, incepând cu primul pâna la ultimul pilot care trece linia de sosire.
Pilotii vor reduce viteza imediat dupa linia de sosire si vor efectua inca un tur de circuit, la finalul caruia vor iesi pe linia boxelor pentru procedura de cantarire si revizie tehnica finala
Parcursul efectuat de la linia de sosire pâna in parcul inchis este in regim de parc inchis, pilotul neavand dreptul sa faca nici o modificare automobilului.
O mansa poate fi intrerupta de Directorul Cursei si/sau cu consultarea CCS , numai in cazul unui incident major care impune accesul pe pista al masinilor de interventie si face imposibila procedura statului lansat cu safety-car . Startul se va relua cu grila in ordinea trecerii pilotilor prin dreptul liniei de start/sosire la turul anterior intreruperii cursei . Daca mansa a fost intrerupta inainte de parcurgerea a 75% din numarul de tururi planificate, CCS poate decide:
-
a. un nou start pentru restul de tururi neefectuate. Grila pentru noul start se formeaza in ordinea trecerii pilotilor prin dreptul liniei de start la turul anterior intreruperii cursei
-
b. in cazul in care nu este posibil un nou start, mansa este omologata in ordinea de sosire din turul anterior intreruperii, pentru Campionat acordandu-se pilotilor 50% din punctaj. Daca in momentul intreruperii au fost efectuate peste 75% din tururile planificate (75% rotunjit la urmatorul numar intreg) atunci clasamentul se face in ordinea trecerii pilotilor prin dreptul liniei de start la turul anterior intreruperii, pentru Campionat acordandu-se pilotilor punctaj intreg.
Directorul de concurs va hotari reluarea mansei in conformitate cu prevederile articolului de mai sus, la minim 30 de minute de la momentul intreruperii.
​
In afara situatiei in care se aplica prevederile art. de mai sus pct a & b, mansele se incheie in momentul in care primul competitor parcurge numarul de tururi prestabilite si/sau a timpului stabilit pentru competitia respectiva
Pilotilor care ruleaza in turul final (ultimul tur al pilotului din frunte) li se arata fanionul sah la trecerea prin dreptul liniei de sosire, chiar daca au acoperit mai putine tururi decat acesta. Mansa se incheie pentru acesti piloti din momentul trecerii liniei de sosire in turul final, indiferent daca acestia observa sau nu fanionul sah si in general, indiferent sub ce motivatie ar continua un nou tur de pista.
​
Clasamentul unei manse se alcatuieste astfel: pe baza ordinii relative de trecere prin dreptul liniei de sosire a pilotilor care ruleaza in turul final si care au acoperit numarul prestabilit de tururi. In urma acestora sunt clasati pe baza ordinii relative de trecere prin dreptul liniei de sosire pilotii care ruleaza in turul final, dar care incheie mansa cu un numar mai mic de tururi decat cel planificat: primii se claseaza cei care au acoperit un numar mai mare de tururi. Primesc puncte numai cei care au trecut linia de sosire in mansa respectiva
In cazul in care cel putin un competitor a incheiat toate tururile planificate pentru mansa finala, castigatorul cursei este declarat pilotul care a trecut primul linia de sosire in mansa finala.
Pentru clasarea echipelor la o etapa, se insumeaza cel mai mare punctaj obtinut conform art. de cel mult 3 componenti ai unei echipe.
Echipele puncteaza si in cazul in care se inscriu sau se claseaza la o etapa cu un numar mai mic de piloti decat numarul celor nominalizati pe licenta, obligatorie fiind doar trecerea de verificarile administrative si tehnice .
In eventualitatea unei egalitati in clasamentul pe echipe al unei competitii, pentru departajare se va lua in calcul cel mai bine clasat pilot de la clasa Nationala sau Monomarca . Daca acest criteriu nu este suficient , atunci se acorda ambelor echipe acelasi punctaj si acelasi loc iar urmatoarei echipe punctaj la un loc diferenta.
Puncte atribuite in Campionat, clasamentele Campionatului de CIRCUIT 2022
CNCI 2022 va avea 10 etape, fiecare etapa si pentru fiecare grupe/clase vor fi manse de antrenamente libere, o mansa de calificari (crono) si una sau doua manse de concurs, respectiv cursa I-a si cursa a II-a , ale caror numar de tururi sau limita de timp se vor stabili prin regulamentul particular al fiecarei competitii . Fiecare cursa respectiv cursa I si cursa II, se vor trata ca doua curse complet independente, fiecare cu clasament si premiere separate.
Numai CNAI-FRAS poate decide in cazuri de forta majora (imposibilitatea organizarii unei etape) reducerea numarului de etape a CNCAI 2022. In oricare din situatii, pentru stabilirea clasamentului final in campionat, se vor lua in calcul punctele realizate de competitori la toate etapele desfasurate si validate.
Titlul de Campion National se acorda in baza clasamentului de sfarsit de an competitional, stabilit pentru fiecare grupa/clasa prin insumarea punctajului acumulat de fiecare pilot detinator al unei licente valabile FRAS la toate etapele.
In mod similar se va acorda la sfarsitul sezonului competitional titlul de “Campioana Nationala pe Echipe”, prin insumarea punctajului obtinut de echipe la toate etapele.
Pilotilor li se acorda urmatorul punctaj:
​
Mansa de calificari (crono ):
-
locul 1 – 5pct.
-
locul 2 – 3pct.
-
locul 3 – 2pct
Cursa I si Cursa II:
-
locul 1 - 25pct.
-
locul 2 - 18 pct.
-
locul 3 – 15pct.
-
locul 4 – 12pct.
-
locul 5 – 10pct.
-
locul 6 – 8pct.
-
locul 7 – 6pct.
-
locul 8 – 4pct.
-
locul 9 – 2pct.
-
locul 10- 1pct.
Se atribuie puncte numai pilotilor care au trecut linia de sosire in mansele de concurs
Se va lua în considerare cel mai bun Punctaj la N-1 etape indiferent dacă pilotul l a participat sau nu la toate etapele organizate .
Castigatorul CAMPIONATULUI NATIONAL DE CIRCUIT - AUTOVEHICULE ISTORICE 2022 este declarat pilotul care in conditiile prezentului regulament a obtinut cele mai multe puncte in toate cele trei manse de concurs , calificari , mansa unu , mansa doi crono , ale fiecarei competitii inscrisa in CNCAI 2022 .
In eventualitatea in care la sfarsitul sezonului competitional pilotii acumuleaza punctaj egal, acestia vor fi departajati dupa clasarea in confruntari directe in mansele finale. In cazul in care egalitatea se pastreaza, ambilor piloti li se va acorda aceeasi pozitie la finalul campionatului, urmatorul pilot fiind clasat la o pozitie diferenta. Ex.: doi piloti se claseaza pe locul doi la sfarsit de campionat, daca la punctaj acumulat egal, numarul de victorii directe unul asupra celuilalt este acelasi, indiferent de pozitia ocupata de castigator, respectiv de invins, in mansele de concurs . In acest caz ambii sunt declarati vicecampioni si urmatorul clasat va ocupa locul patru.
In caz de egalitate in clasamentul pe echipe la sfârsitul sezonului, se va lua in calcul numarul mai mare de locuri 1, 2, 3, ….. obtinute in clasamentele pe echipe ale etapelor si daca egalitatea se mentine, se ia in considerare criteriul celui mai bine clasat pilot la clasa Nationala sau la cea Monomarca la finalul campionatului. Daca aceste criterii nu sunt suficiente pentru departajare, atunci ambelor echipe li se va acorda aceeasi pozitie in clasamentul final, urmatoarea clasata situandu-se la un loc diferenta.