Ne apropiem fără îndoială de ultima etapă a acestui sezon plin de suspans, atât în cadrul clasamentelor, cât și în dinamica competiției. Așteptările au fost mari, iar acum sorții vor fi deciși chiar la ultima etapă a sezonului.
Istoricele își vor da întâlnire pentru ultima oară pe circuit în acest an, la Adâncata, pe 29 Octombrie acolo unde vor lua startul în cea de-a V a etapă a acestui sezon. Așa cum ne-am așteptat și lupta din acest sezon pentru podium a fost palpitantă și plină de răsturnări de situație.
Dar până să ajungem la situația clasamentelor unde campionii de clasă sunt încă discutabili, am vrea să vă mulțumim pentru susținerea și dedicarea cu care ne întâmpinați etapă de etapă.
Și noi, poate nu la fel ca toți dintre voi, suntem în căutarea rețetei perfecte și încă testam terenul. Ne dorim să menținem un campionat care să promoveze în continuare generațiilor ce vor să vină spiritul și adrenalina motorsportului așa cum era el odată și să nu le lăsăm să moară sau să își piardă ușor, ușor din strălucire pe bătrânele noastre doamne, care sunt departe de a-și da ultima suflare. Vrem să demonstram că și ele pot, merită și trebuie să aibă un loc în cadrul competițiilor din România. Tocmai de aceea vă mulțumim că le aduceți, le întrețineți și le pregătiți etapă de etapă. Ne mândrim cu voi, de la mic la mare, generație la generație și vrem să lăsăm în urma o moștenire celor mici care necontenit încep să capete această pasiune. Vrem sa îi învățăm și să îi încurajăm să acorde o șansă nu numai tehnologiei viitorului ci și clasicelor cu carburatoare și combustie internă.
Acest campionat pentru noi nu este despre titluri sau despre câștiguri, ci este despre comunitatea noastră, adică despre voi, și tocmai de aceea ne dedicam etapă de etapă (cu mici erori, cu mici greșeli) însă suntem bucuroși să o facem pentru o comunitate care împărtășeste aceleași valori cu noi.
Pe timpul iernii, având în vedere că nu ne mai putem revedea fizic pe circuit cu bătrânele noastre doamne, ne dorim să le revedem măcar în spațiul online și să pregătim împreună terenul pentru următoarele sezoane ce vor să vină. Așadar vom încerca să promovam într-o nouă rubrică mașinile din comunitatea noastră.
Vom încercă să păstrăm o recurenta a postărilor însa ne dorim în continuare să primim poveștile voastre pe care să le împărtășim mai departe cu comunitatea.
Puteți să ne trimiteți povești împreună cu fotografii aici: romanianretroracing@oldtimer.com
Iar acum, revenind la situația mult așteptată a clasamentelor, putem spune că această etapă va crea cu siguranță ceva tensiune pe circuit.
Fără să greșim, credem că este primul sezon când bătălia titlului clasamentului general la Open nu este încheiată înainte de ultima etapă. Primii doi clasați fiind despărțiți de 1.6 puncte. Astfel va fi o luptă la sutimi între familia Georgescu (Renault 5 Alpine Turbo) și familia Enaceanu-Tudoraș (Trabant 601). De altfel și Mihai & Georgia Popescu păstrează șanse matematice la titlu, aceștia ocupând ultima treaptă a podiumului.
De asemenea nici la clase, lupta nu este încheiată. Cabrioletele istorice vor defila pentru ultima dată în acest an pe MotorPark, iar campionii îi vom afla abia la sfârșitul zilei de sâmbătă. Oare vor putea Irinel și Victor Ionescu să țină piept duelului cu Craița Țarălungă & Aura Constantin?
Istoricele coupe duc o bătălie la fel de strânsă. Dacă familia Georgescu are prima poziție asigurată, lupta sutimilor se va da pentru stabilirea pozițiilor 2 și 3 unde Mărginean Cosmin și Constantin Alexandru sunt separați doar de 0.2 puncte.
Același scenariu este și la clasa sedan, unde ceilalți combatanți ai titlului la open, familia Enaceanu-Tudoraș, au un avans sigur, în timp ce bătălia va fi purtată între două Sutici (Dacia 1100), Mihai Popescu vs. Cristina Strecopitov.
Aceeași combatanți sunt și la Dacia Revival, unde podiumul final poate suferi modificări. Popescu Mihai, Constantin Alexandru & Cristina Streocpitov fiind favoriții.
Istoricele de competiție nu și-au adjudecat încă câștigătorul la clasa Open. Astfel că ultima etapa îi vom vedea pe Andrei Agapian și Gunther Graef care vor fi în bătălie directă pentru primul loc la istorici.
La clasa de vechime I1, lupta pentru primul loc va avea loc la ultima etapă, între Andrei Agapian și Adrian Dobre, acestia luptând la titlu și la clasa de cilindree A2-B2, în timp ce la I2 podiumul final la clasa se va hotărî la ultima etapă unde experimentatul Gunther Graef este favorit, fiind urmat de Cătălin Constantinescu și Andrei Tureanu. Un alt clasament final ce se va decide la a 5-a etapă, este la clasa de cilindree A3-B3, bătălia primelor 2 locuri fiind între aceeași Gunther Graef și Constantinescu Cătălin.
La Dacia Revival însă, locurile 1 atât la general cât și la grupe sunt deja stabilite. Veteranul Mihai Alexandrescu reușind să se impună atât la grupa 2 cât și la general. În timp ce Vlad Dorobanțu a reușit să se impună la Grupa 1 în fata lui Gabriel Conduris și a lui Andrei Rotaru. Cursa nu va fi însă lipsită de suspans deoarece locurile 2 și 3 la Open sunt încă discutate între Adrian Voicu și Vlad Dorobanțu.
Astfel se anunța o etapă foarte disputată, pe toate planurile, în toate clasele și categoriile, atât la regularitate cât și la viteză iar deznodământul suntem cu toții nerăbdători să-l aflăm la finalul zilei de sâmbătă.
Vă invităm să mai scriem împreună o filă de poveste în cadrul celei de a V-a etape a Romanian Retro Racing, campionatul ce reunește exclusiv vehiculele istorice, într-un format de eveniment plăcut, competitiv, sigur, dar cel mai important, plin de voie bună și distracție.
A V-a etapă a campionatului Romanian Retro Racing va fi realizată cu susținerea prietenilor noștri: Foerch Romania, Motul Romania, BMW Romania, Oldtimer Studio, și publicația Racing Wheels. Campionatul este dedicat membrilor Retromobil Club România și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Comentários